Faceți căutări pe acest blog

duminică, 28 iulie 2013

Costinesti 2013

Dupa 9 zile de soare si mare am revenit in Bucuresti chiar la inceputul unei avertizari de canicula care va tine 3 zile (38 de grade). Pentru inceput, feriti-va de papucii care au bretele de panza (i-am luat de la Deichmann la 45 de lei, daca tin bine minte, cu o zi inainte de plecare). Mi-au facut rani la picioare in primele ore de purtare, rani care nu s-au vindecat complet nici azi. A trebuit sa imi iau alti papuci ieftini, de plastic, pentru plaja.

Mancarea a fost destul de ieftina si buna. Ciorba de legume si de perisoare am mancat la o autoservire (de la Hotel Vioctoria), apoi am mancat la ardeleni (primii de pe strada principala, nu cei de vis-a-vis de Victoria), care aveau o reclama haioasa - pe fatada cladirii scria "Mancare ardeleneasca - pizza ". La ardeleni ciorba era foarte fierbinte, dar mai ieftina si mai buna ca la autoservirea Victoria. Apoi cartofi gratinati, iahnie, foarte bune toate. Cu 50 de lei am mancat 3 persoane, 2 feluri de mancare fiecare, fara probleme. La deserturi au fost cam slabi, dar cei cu inghetata Magnum aveau o promotie, de care am beneficiat si noi - la o inghetata Magnum mare cumparata primeai o inghetata Magnum mini gratuit. Asta costa 7.50 ron, la un chiosc la 20 - 30 metrii de ardeleni. Langa ardeleni, aceeasi inghetata, fara mini, costa 8.50 ron. Deci, daca nu casti ochii, casti punga.

Saorma, sau pom kebab la cornet, sa nu luati de la Mesopotamia la 10 ron, ca e proasta - sos putin, fara ketchup, carne taiata foarte subtire, aveai o cola bonus la 200 ml, dar nu recomand. Peste drum de ei, am luat o saorma foarte buna la 12 ron. Sunt cei care, din cand in cand, bat intr-un clopot (Istambul Kebap). Clatite foarte gustoase am mancat la un tigan pe drumul spre plaja, dar cele mai bune au fost cele cu ciocolata (cele cu gem erau prea dulci si parca trecuse cineva cu galeata de zahar peste ele). Clatitele costau 5 ron bucata si aveau gogosi micute, cu topping la alegere, 4 ron portia mica de 6 bucati sau 8 lei pentru 13 gogosele. Daca luai si clatita si portie mare, primeai chiar 14 bucati in acelasi pret. Pe plaja, sezlongul era 20 ron in dreptul discotecii Office, dar cel care lua banii venea cand avea chef, asa ca, din 4 zile de stat pe sezlong, am platit doar o singura data.


Gazda la care am stat avea o vila cu multe camere pe strada Radarului ( e a treia strada pe dreapta cum intrii in Costinesti), camera a fost foarte curata, cu acces la bucatarie si frigider, baie in camera cu dus ( fara cada ), pe jos era un fel de gresie racoroasa peste tot, televizor in camera si pretul a fost acceptabil : 70 ron / noapte pentru camera cu 3 paturi. Cine doreste sa ii dau datele de contact sa imi lase un mesaj in comentarii. Pe aceeasi strada, la o poarta, o vecina vindea pepeni si va recomand sa cumparati, au fost cei mai dulci mancati pana acum in viata mea.
Pentru ca era in zona, am vizitat magazinul celor de la ZorileStore, de unde mi-am luat un tricou, cu 69.90 ron (este ca cel din poza, dar pe albastru). Multumesc ZorileStore pentru ca existati si pentru ca aveti angajati amabili si saritori!
Cea mai buna discoteca a fost Megadiscoteca Tineretului, singura lor concurenta notabila, discoteca Ring era slaba, atat la marketing, cat si la cantaretii invitati in fiecare seara. Fiecare discoteca avea cate un jeep cu boxe pe el la care canta muzica tare si un tip anunta cantaretii din seara urmatoare. Cateodata cele doua jeep-uri se intalneau pe strada si, de fiecare data, cei de la Ring taceau si inchideau muzica in loc sa o dea mai tare. Cele mai frumoase animatoare de pe jeep erau tot cele de la  Megadiscoteca Tineretului. Pe de alta parte, pana in ora 22, la Ring se intra gratuit, pe cand la ceilalti era pe bani intrarea ( 20- 30 ron).
Ce mi-a placut cel mai mult, a fost ca, desi Mazare a bagat bani la greu in distractiile din Mamaia, se pare ca anul acesta, Costinestiul a castigat la numarul de turisti care au venit in statiune, desi nu e promovata foarte tare. Asta a fost auzita si vazuta la televizor si traita pe viu de mine. Dupa ora 8.00 era aproape imposibil sa gasesti un loc pe plaja mai aproape de 10 metrii de apa.

Un comentariu: